Ce lung e un exerciţiu cu mai multe operaţii şi paranteze!
Azi am întâlnit un copil care mi-a spus că nu poate rezolva un exerciţiu cu mai multe operaţii şi paranteze pentru că este lung.
Am privit exerciţiul ca şi când îl vedeam prima oară, deşi eu îl scrisesem. Am căutat gândurile mele din momentele în care îl scriam:
,,Numerele au mai multe cifre. Sunt toate operaţiile învăţate. Există doar o paranteză mică. Numerele alese nu pun nici un fel de dificultate rezolvării exerciţiului.”
În momentul în care am auzit: ”Cum pot să rezolv un exerciţiu când este aşa de lung?!”, mi-am dat seama că acel copil nici măcar nu văzuse numerele sau semnele operaţiilor sau parantezele. Pentru el nu exista decât lungimea. Şi era ,,… atât de lung!”. Ce reprezenta această lungime a exerciţiului pentru copil, încât prima lui reacţie a fost un reproş în care se simţea dezamăgirea?!
,,Cum pot să… ?!”
Cu alte cuvinte… ,,Cum ai putut să îţi închipui că…?!”
Urmarea a fost o stare profundă de tristeţe.
În clipa aceea, ca în multe altele, am rămas mută de uimire. M-am pus în locul copilului şi m-am uit la exerciţiu prin ochii lui. Avea dreptate! Chiar era lung! Pentru că îl construisem în mod intenționat aşa, pentru a-i demonstra copilului că poate să rezolve repede un astfel de exerciţiu. Calculele erau simple, erau alese cu grijă de mine. Dar copilul nici măcar nu ajunsese să le vadă! Pentru el… tot ce conta… era lungimea exerciţiului!
Un exerciţiu lung însemna că va scrie mult, că va petrece mult timp făcând tot matematică, pe lângă orele de şcoală. Nu vă spun mai mult! Indiferent dacă eşti copil sau adult, tu, cititorule, îţi dai seama care sunt cuvintele care au urmat! Le auzim pretutindeni de la mulţi dintre copiii noştri sau de la elevii noştri.
De ce?!
Pentru că ei nu se opresc decât la suprafaţă. Nu mai intră în mijlocul lucrurilor.
E greu! E mult! E urât! E lung! spun ei. Ideea de a lucra e respinsă imediat.
Cauzele?!
Există multe cauze! Iar marea majoritate nu sunt în legătură directă cu învăţarea, cu matematica sau cu şcoala. Subiectul este des dezbătut.
De ce am relatat toate acestea?!
-
Problemele de învăţare nu sunt determinate întotdeauna de învăţarea şcolară. Multe dintre ele au legătură cu ceea ce se întâmplă în afara orelor de şcoală.
-
Copiii dezvoltă repede mecanisme de apărare. Atenţie! La început le imită pe ale noastre, ale adulţilor, apoi încep să le dea o formă personală.
-
Flexibilitatea gândirii nu este folosită. Pe înţelesul tuturor, nu reuşim să găsim mai multe soluţii de rezolvare a unei probleme … de viaţă! Nu cred că ideea de ,,problemă” a apărut atunci când oamenii au început predea disciplina Matematică.
-
Copiii excelează în construirea şi aplicarea unor strategii extraordinar de complexe, în cadrul unor jocuri pe calculator, dar nu reuşesc să folosească acele procese ale gândirii şi la şcoală. E ca şi când cuvântul ”şcoală” declanşează poziţia “oprit” a gândirii. Cum se poate aşa ceva?! Dispare totul într-o clipă doar pentru a apărea într-o manifestare superioară, altă dată? Desigur, acest lucru nu se întâmplă când vorbim despre copii care, în mod instinctiv reușesc să depășească acele voci interioare sau au fost învățați să o facă.
Există multe căi de a ajuta copiii să iasă din acest tipar. Ele sunt METODELE DE ÎNVĂȚARE. Dacă le vor folosi, copiii vor ştii că un exerciţiu care e lung… e şi captivant, e şi stimulant, e şi aducător de bucurie…
Nu amânați! Căutați METODELE DE ÎNVĂȚARE!
Toate drepturile rezervate. Text: © 2017 – Copyright – by TFSI
866 vizualizari, 2 vizualizari astazi
[Total: 1 Average: 5]