Afla cum poti deveni propriul tau profesor. Contact

28
Aug

2

Copilul meu nu citește ?!

Copilul meu nu citește!

De foarte puține ori am întâlnit un părinte care să nu afirme acest lucru despre copilul său. Deși mesajul transmis e incorect, nu se renunță la această afirmație. Dimpotrivă, e repetat ori de câte ori i se oferă ocazia și cineva îi poate ține isonul.

Corect ar fi dacă am afirma: ,, Copilul meu nu citește ceea ce doresc eu!” sau ,,Copilul meu nu citește ceea ce i se cere la școală!” – pentru că, oameni dragi, copiii dumneavoastră și ai mei citesc neîncetat, dar altceva decât am vrea noi sau e considerat de alții ca fiind necesar lor.

După părerea mea, ar fi nefiresc să mai citească și o pagină dintr-o carte – fie ea și o e-book – după ce a citit atât de mult folosind surse precum televizorul, smartphon-ul, tableta, jocurile educative cu diferite forme și culori, mișcătoare sau statice, interactive sau nu. Încă de mici îi învățăm să folosească tot ceea ce s-a descoperit nou în lumea aceasta, ceea ce e absolut firesc și normal. Acesta e progresul.

Apoi le punem în față o foaie albă sau bej, pe care se află înșirate niște litere negre care nu se mișcă și nu fac nimic altceva decât așteaptă să fie citite. Serios?! Au făcut ceva să merite să le citim?! Nu atrag cu nimic pentru că noi nu i-am învățat să fie atrași de ceva atât de … simplu: litera neagră scrisă pe o foaie albă.

Chiar în clipa aceasta eu scriu folosind o tastatură neagră, ale căror litere sunt luminate de beculețe roșii, iar fiecare tastă scoate un sunet atunci când e apăsată, asemeni vechilor mașini mecanice de scris. Profit de ocazie pentru că fiul meu nu e acasă și pot folosi calculatorul lui. De ce? Pentru că acele luminițe roșii parcă îmi trezesc mintea ori de câte ori mă uit la ele. Pentru că îmi place țăcănitul tastelor, deși în mod obișnuit mă deranjează. Doar că aici îmi place pentru că îmi dă impresia că munca mea … se aude. Fiecare sunet e, parcă, o dovadă că eu muncesc. Mă face să mă simt împlinită. Poate părea straniu, dar așa e creierul nostru: creează stări stranii care ne determină să mergem mai departe chiar și atunci  când simțim că nu mai avem putere. Este vorba despre ceea ce se numește motivație intrinsecă, adică puterea și dorința de acțiune a unui om, fără a primi o recompensă din afară – cum se întâmplă într-un caz de genul: ,,Îți cumpăr o bicicletă dacă citești o carte întreagă.”

Doar că, tocmai pentru că motivația intrinsecă e determinată de lucruri stranii, etichetate drept ciudățenii de mulți din jurul nostru, ea se poate învăța destul de greu. Pentru a descoperi stimulul care provoacă acest tip de motivație, e necesar să ne folosim de ceea ce e specific fiecărei persoane. Ceva care are înțeles uneori, numai pentru el – motiv pentru care el poate deveni ciudat în fața altora. Câți dintre ciudații care dețin și folosesc motivația intrinsecă, povestesc cuiva cum apare ea? Oare de câte ori m-am simțit privită astfel, când am vorbit despre aceste lucruri?! Și cât de complex trebuie să privești lucrurile astfel încât să descoperi ceea ce are importanță destul de mare pentru un copil, astfel încât el să devină un stimul pentru o acțiune, cum ar fi învățarea școlară sau citirea unei cărți sau scrierea unei teme?!

De aceea, scriu aceste idei pentru părinții lor. Pentru că ei sunt cei care își cunosc copiii foarte bine, chiar dacă nu cred acest lucru. Dacă ar avea credința acestei idei, ar putea descoperi și metodele eficiente pentru a determina copilul propriu să facă și ceea ce îi e de folos, dar care nu îl atrage. Ar putea începe cu modul în care îl convinge să înghită medicamentele spunând ceva de genul: ,,Acest medicament este atât de amar, încât vei simți că nu vrei să îl înghiți. Doar că tocmai substanța aceea amară este cea care te va face sănătos. Uneori lucrurile care ne însănătoșesc, nu au o formă plăcută privirii sau nu au un gust plăcut.”

Nu dezvolt ideea. Cred că ați înțeles la ce mă refer. Știu că ei nu vor accepta medicamentul doar pentru că i-ați spune așa ceva. Iar dumneavoastră, probabil veți găsi o metodă prin care să fie forțat să îl înghită. Dar în mod sigur dacă îi veți spune contrariul și va înghiți medicamentul respectiv, se va întâmpla doar atunci (în cazul în care nu îl scuipă imediat, din cauza șocului că nu e ceea ce a așteptat). Data viitoare, probabil îl va lua doar forțat. Bineînțeles că acesta este doar o metodă potrivită aici. În alt context, probabil nu aș folosi ceva asemănător.

Cum trezești atenția în sufletul unui copil suprastimulat de culoare, sunet, mișcare, –  asupra unui obiect lipsit de toate acestea?

Există două căi bătătorite de părinți:

  1. îi ofer o recompensă palpabilă, de genul bicicletă, telefon, practicarea unui sport dorit, participarea la niște activități care sunt la modă, etc.

  2. îi interzic folosirea acelor lucruri atrăgătoare, de genul bicicletă, telefon, practicarea unui sport dorit sau participarea la niște activități care sunt la modă, pe care, de altfel, i le-am oferit ca recompensă cândva sau am petrecut ore întregi pentru a-l învăța (uneori fără voia lui) să le folosească sau să le practice.

,,Ce tareeeee! Cooool!” ar spune copiii mei.

 ,, – Dacă obții 10 la teză, îți cumpăr telefonul pe care îl vrei!

– Nu vreau nici un telefon. Oricum mi-l vei lua înapoi ori de câte ori te superi pe mine! Mai bine nu îl am decât să nu mă lași să îl folosesc!”  – iată o conversație pe care am purtat-o cu copiii mei.

Era clar că trebuia să găsesc  alte căi prin care să îmi motivez copiii. Ați avut impresia că le-am scris doar ca să vă critic că le-ați folosit?! Toți le-am folosit, conștient sau inconștient, mai mult sau mai puțin, cu rezultate bune sau mai puțin bune. Și vă sfătuiesc să le folosiți uneori, pentru că ele chiar sunt de folos. Au folosit generației mele – ca și părinte, ca și educator. Doar că, timpul nu stă în loc! Mai sunt și alte metode pentru stimularea lecturii copiilor.

Îndrăznește Să Fii Tu

…părintele (sau profesorul) care spune: ,,Copilul meu citește atât de mult încât nu reușesc să îl determin să citească și literatura despre care eu și profesorii credem că i-ar folosi! Dar nu am renunțat la căutarea unui stimul care să îl determine să o facă!”

 

Toate drepturile rezervate. Text: © 2017 – Copyright – by TFSI

 

 1,192 vizualizari,  1 vizualizari astazi

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Comments (2)

  • Alina P

    Buna.
    Eu am inscris copilul (6ani) la biblioteca Nicolae Balcescu piata Progresu’. I s-a facut un card personal, putand singura sa isi imprumute carti. Faptul ca, a fost tratat ca un adult si doamna Mihaela (dna bibliotecar) i-a recomandat carti haioase pline actiune, cateodata mai stau de vorba (in limita timpului) despre actiunea cartii, a facut copilul meu sa prinda drag de citit si asteapta cu nerabdare sa citeasca cartea pentru a-si folosi cardul in a imprumuta urmatoarea carte.
    Noi asa am reusit sa citim.

    reply
    • Profile photo of TinaFloren

      TinaFloren

      Multumesc pentru idee. Merită încercată acesta soluţie, desigur, de cei care depăşeşc aspectele care ar putea deveni obstacole în realizarea ei, precum: copilul e prea mic să meargă singur la bibliotecă, părinţii nu au timp să meargă cu el, distanţa mare până la bibliotecă, etc.
      Personal, văd 4 motive pentru care merită încercată.
      1. Cu siguranţă, mulţi dintre copiii noştri vor începe să citească pornind de la dorinţa/bucuria/mândria de a face aceleaşi acţiuni ca şi adulţii, respectiv, să folosească acel card de cititor.

      2. Locul de unde împrumută cărţile este altul decât şcoala (unde, de multe ori, există chiar şi o bibliotecă de unde împrumută cărţi), ceea ce e posibil să îl facă să se simtă mai mult un cititor care împrumută o carte pe care o vrea el, decât elevul şcolii care împrumută o carte pe care cineva i-a impus să o citească.

      3. Apare bibliotecarul/bibliotecara din afara şcolii, care nu îl cunoaşte decât ca şi cititor şi care îl valorizează prin comportamentul lui de acolo.

      4. La o bibliotecă, alta decât cea şcolară, copiii şi părinţii pot descoperi o lume în care se fac prezentări de cărţi, vin autori ale cărţilor şi le citesc copiilor, ba chiar au loc şi acţiuni care lansează copilul pe un drum pe care să îşi descopere talentul de scriitor.

      Voi incerca personal aceasta solutie recomandand-o copiilor si parintilor pe care ii cunosc.

      Multumesc.

      reply

Reply

Skip to toolbar