Afla cum poti deveni propriul tau profesor. Contact

05
Mar

1

Metoda de învăţare…trebuie învăţată!

O metodă este o înşiruire de etape pe care trebuie să le parcurgi într-o anumită ordine, în anumite condiţii, urmărind realizarea unui scop sau împlinirea unei dorinţe.

Folosirea unei metode nu garantează obţinerea rezultatului dorit. Chiar dacă foloseşti o metodă în mod corect, e posibil să nu ajungi unde ai dorit. Trebuie îndeplinite şi anumite condiţii. Pot interveni întâmplări, oameni, fenomene pe care nu le poţi opri şi care schimbă rezultatul dorit, indiferent de faptul că ai efectuat toţi paşii impuşi de metoda folosită.

Există şi metode de învăţare. Le folosim ori de câte ori avem nevoie atunci când învăţăm la şcoală, dar şi în cadrul celorlalte forme de învăţare. E adevărat că nu întotdeauna ni se spune: ”Acum am folosit Metoda ciorchinelui pentru a te învăţa părţile de vorbire la Limba română.” Sau ”Metoda iniţializării este cea pe care am aplicat-o pentru a memora culorile curcubeului în ordinea care există în realitate, atunci când am v-am spus să memoraţi cuvântul ROGVAIV.”

Putem învăţa şi fără a cunoaşte exact ce metode de învăţare folosim?

Da. Marea majoritate a produselor învăţării le-am dobândit fără a fi, în totalitate conştienţi de căile pe care le-am urmat. Mai ales într-o societate în care suntem tentaţi să ne însoţim  copiii pe drumul învăţării, uneori mai mult decât e necesar.

Ar fi avantajos să cunoaştem şi să învăţăm metodele de învăţare?

Da. Ar fi avantajos pentru toţi participanţii la învăţare:

  • pentru părinţi, pentru că nu ar mai fi atât de speriaţi că au copii cu probleme şi care nu învaţă într-un timp scurt, uşor, fără mult efort şi pentru timp îndelungat;

Unii copii nu reuşesc acest lucru din cu totul alte motive.

  • pentru copii, pentru că nu s-ar mai crede nişte ciudaţi sau ”proşti” (am vrut să evit termenul acesta, dar, din păcate, e atât de folosit de copii pentru a se autocaracteriza) şi pentru că ar ştii unde să schimbe ceva pentru a reveni pe drumul cel potrivit;

Evit să folosesc perechile de cuvinte ”bun-rău”, ”greşit-corect”. Prefer să folosesc perechea ”potrivit-nepotrivit”, ţinând cont de faptul că, în anumite condiţii, ceea ce e greşit devine corect, iar ceea ce e bun poate deveni rău.

  • pentru cei care sunt predau, pentru că s-ar face mai bine înţeleşi de către elevi.

Aceştia ar înţelege de ce trebuie să repede, de ce treuie să urmeze regulile, de ce trebuie să depună un efort susţinut în anumite condiţii, de ce trebuie să continuie munca de învăţare şi în afara şcolii. Nimeni nu doreşte răul unui copil.

Copilul este, poate, puiul cel mai mult îngrijit de către adulţii din viaţa lui, până când devine independent. Uneori, susţinerea lui emoţională, materială sau de altă natură, are loc chiar şi când acesta are propria familie. Aşadar, instituţiile de învăţare sunt locuri realizate de oameni pentru a ajuta copilul să se pregătească pentru viaţă. Cu toate aspectele lor pozitive sau negative, avem nevoie de instituţii de învăţare şi învăţarea e un lucru potrivit pentru puiul de om.

Putem învăţa metodele de învăţare?

Desigur. Unele sunt simple, altele complexe. Uneori avem nevoie de timp îndelungat să învăţăm o metodă complexă. E de folos să le cunoaştem şi să învăţăm ceea ce avem nevoie. Uneori, putem extrage din metodă, numai anumite etape pe care, dacă le folosim, putem obţine rezultatele dorite.

Ca şi o concluzie a acestui articol aş evidenţia faptul că, învăţând în mod conştient urmărind etapele unei metode, exersăm de fapt, mecanismele gândirii, dezvoltăm procesele psihice necesare creşterii şi maturizării omului. Simpla idee că folosim un mecanism pentru a ajunge unde dorim, ne dezvoltă într-o manieră în care învăţarea chiar poate deveni rapidă, fără efort mare, de lungă durată şi cu rezultate bune.

Îndrăzneşte să fii tu … cel care învaţă eficient!

Îndrăzneşte să fii tu … cel care învaţă metode de învăţare!

Toate drepturile rezervate. Text: © 2017 – Copyright – by TFSI

 

 

 

 

 155 vizualizari,  1 vizualizari astazi

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

No Comments

Reply

Skip to toolbar